duminică, 30 martie 2014

Restaurarea Evangheliei după Matei la forma originală!




Primul care a aşternut în scris Evanghelia (vestea bună) despre Cristos a fost Matei. Numele său este o formă prescurtată a numelui ebraic: „Matitia“, care înseamnă „Dar de la Iehova”. El a fost unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Isus.
Înainte să devină un discipol al lui Isus, Matei fusese încasator de impozite, ocupaţie pe care iudeii o dispreţuiau, deoarece le amintea în permanenţă că nu erau liberi, ci sub dominaţia Romei imperiale. Matei, fiul lui Alfeu, era cunoscut şi sub numele de Levi. El a acceptat cu promptitudine invitaţia lui Isus de a-l urma (Mat. 9:9; Mar. 2:14; Luca 5:27–32).

Dovezi despre scritorul ei: deşi în evanghelia atribuită lui Matei nu se spune că el este scriitorul, mărturia remarcabilă a primilor istorici ai bisericii susţine lucrul acesta. De fapt, dintre toate cărţile antice, Matei este probabil singura carte al cărei scriitor este recunoscut atât de evident şi unanim. Încă din timpul lui Papias din Hierapolis (începutul secolului al II-lea e.n.), o serie de martori au confirmat că această evanghelie a fost scrisă de Matei şi este o parte autentică a Cuvântului lui Dumnezeu. Versete din ea sunt citate de Iustin Martirul, de autorul Epistolei către Diognet, de Hegesip, Ireneu, Taţian, Atenagora, Teofil, Clement, Tertulian şi Origene.
Scriitorii „creştini” vechi atribuie unanim pe cea dintâi dintre cele patru Evanghelii: discipolului Matei. Dovezi interne arată ca aceasta carte a fost scrisă evident de un iudeu convertit la creştinism. Aşa a fost Matei (Matei 9:9; comp. cu Marcu 2:14). Fiind vameş înainte de chemarea lui ca discipol, el era obişnuit cu păstrarea de rapoarte scrise, fără îndoială o calificare pentru cineva care compune o naraţiune istorică. Referirea modestă la sine cu prilejul mesei ce a luat-o Isus în casa lui (Matei 9:10; comp. cu Luca 5:29) este comparabilă cu felul în care Ioan (Ioan 21:24) şi poate Marcu (Marcu 14:51,52) se referă la sine şi, deci, poate fi o mărturie cu privire la faptul că el este autorul primei evanghelii.

Limba în care a scris Matei, Evanghelia: dovezile arată că iniţial Matei şi-a scris evanghelia în ebraica populară din timpul său, iar mai târziu ea s-a tradus în limba greacă. Teoria că ea a fost scrisă iniţial în arameică limba caldeenilor, sau direct în greacă nu are nici o bază istorică!
La începutul secolului al III-lea, Eusebiu a citat cuvintele lui Origene cu privire la evanghelii: Mai întâi a fost scrisă cea «După Matei», . . . pe care a redactat-o pentru credincioşii proveniţi din iudaism, compunând-o în limba ebraică”.
Într-o lucrare a sa, Ieronim spune: „Matei, numit şi Levi, care din vameş a devenit apostol, a fost primul care a compus o Evanghelie despre Cristos în Iudeea, în limba ebraică şi cu caractere ebraice, în folosul celor circumcişi care au crezut”. Unii scriitori creştini vechi: Papias 80-164 d.H.; Irineu 115-202 d.H.; Origen 185-255 d.H.; Ieronim 340-420 d.H.; Epifaniu 315-403 d.H., confirmă că Matei a scris Evanghelia în limba ebraică.

Timpul şi locul scrierii: chiar dacă unii în prezent susţin anul: 60, sau: 70-85, sau: 85-100, ca an al scrierii şi ca loc Antiohia siriei; adnotările de la sfârşitul unor manuscrise (de după secolul al X-lea d.H.) indică anul 41 d.H.
Perioada posibilă a scrierii Evangheliei este între anul 30 – 41 d.H. Eusebiu de Cezareea (265 – 339 d.H.) şi Ieronim (340-420 d.H.) afirmă că Evanghelia lui Matei a fost scrisă de acest apostol în Palestina, înainte de a pleca din Ţara Sfântă, spre a pleca să predice Evanghelia în altă parte şi că el a fost primul care a scris o Evanghelie. Astfel el a scris-o foarte timpuriu, a fost primul evanghelist, înainte de Marcu şi Luca şi cu mult înainte de Ioan.
Faptul că a fost scrisă înainte de anul 70 D.H. când a fost distrus Ierusalimul reiese din genealogia pe care o conţine, unde găsim linia legală de descendenţă a lui Isus începând de la Avraam (Matei 1:1-17). Dacă ea ar fi fost scrisă după anul 70 aşa cum susţin unii, Matei nu ar mai fi avut acces la documentele cu genealogii din Ierusalim, care au fost distruse de romani.

Traducerea Evangheliei după Matei:
Evanghelia după Matei a fost scrisă iniţial în ebraică. Cam pe la anul 140 d.H., Papias din Hierapolis, aşa cum este citat de Eusebiu (Church History, III. 39, în Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 1, p. 173, spunea că: „Matei a scris oracolele (spusele) în limba ebraică şi fiecare le traducea după cum putea”.
Astfel dacă Matei a scris-o în ebarică, cu litere ebraice pentru credincioşii iudei, ulterior ea a fost tradusă de alţii în greacă, siriacă, latină, coptă, armeană. Papias afirmând chiar că fiecare a tradus cum a putut, ceea ce denotă mai multe versiuni, ce nu sunt de o acurateţă sigură.

Restabilirea textului Evangheliei după Matei:
În prezent sunt patru surse de restabilire a originalului:
1) Textul ebraic păstrat în versiunile ebraice.
2) Textul grecesc.
3) Traduceri ale Evangheliei lui Matei în alte limbi.
4) Citatele din scrierile Scriitorilor timpurii bisericeşti.

După un studiu atent se pot observa două probleme majore ce alterează textul original!!!

I. Înlocuirea de cuvinte:
Prima carte din Scripturile creştine este Evanghelia după Matei, el a scris-o în limba ebraică.
Cu siguranţă, Matei a inclus Numele Creatorului: YHWH (Iehova) în Evanghelia sa, nu a folosit înlocuirea cu „Domnul”, făcută în citire sulurilor (nu în scierea manuscriselor) de către evreii superstiţioşi. De unde ştim?
În primul rand, era de neconceput ca un discipol al lui Isus, care urma pe Cel care este Adevărul (Ioan 14:6), să fi înlocuit tetragrama din citatele din Scripturile ebraice pe care el le-a citat în lucrarea sa, ceea ce ar fi însemnat o falsificare a Scripturilor!!!
Pe lângă acest raţionamentul logic sunt dovezi indirecte că Matei nu a înlocuit numele lui Dumnezeu YHWH cu „Domnul” cum ar fi:
&   Există o versiune a evangheliei lui Matei în ebraică, a fost găsită într-o lucrare datată între al şaselea şi al nouălea secol (cartea lui Nestor) şi atribuită preotului Nestorius, în care nu apare Domnul (aşa cum apare în manuscrisele de lb. Greacă), ci apare expresia: „Numele” (în ebr. Hashem) în loc de obişnuitul „Domnul”. Este evident că „Numele” (în ebr. Hashem) a fost găsit de evrei, ca cuvânt substitut în locul tetragramei iniţiale!
&   Un alt manuscris în ebraică, din secolul XIV (mai precis 1380 d.H.) ce conţine Evanghelia după Matei pe nume: Shem -Tob. Acest manuscris a fost confiscat de Biserica Catolică de la evrei, şi se presupune a fi o copie după un manuscris din primele patru secole. Shem-Tob a copiat textul ebraic al lui Matei în lucrarea sa polemică ’Éven bóchan. În acest manuscris apare Numele divin în 19 pasaje, sub forma: HY, şi se presupune a fi o prescurtare a tetragramei. Sau după alţii o abreviere a lui Hashem (Numele). Dar care a fost sursa acestui text ebraic?
&   În alte două manuscrise ebraice: DuTillet şi Muenster din 1550 care conțin tot Evanghelia după Matei în ebraică, tetragrama este înlocuită cu un semn de trei yodhs sau puncte închise într-un semicerc.
&   O altă dovadă sunt manuscrisele aramaice, în Peshitta, care este o recenzie a lui Evanghelion da-Mapharreshe, făcuta din greaca de Aphraates în jurul anului 200 d.C., unde în loc de „Domnul”, apare forma: „MarYah”, adică „Domnul Yah”, în locul unde în greacă este Kyrios.
Este normal să credem că Matei a folosit numele divin YHWH (Iehova) sub forma Tetragramei când a citat porţiuni din Scripturile ebraice care conţineau acest nume.
Unele texte nu pot fi înţelese de cititor fără Numele divin.
De pildă, în Matei 22:44, observaţi diferenţa dintre:
Traducerea D.Cornilescu: «Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale?”
Scripturile Creştine 2013: „Iehova a zis Domnului meu: şezi la dreapta Mea, până ce am să pun pe duşmanii Tăi un scăunel al picioarelor Tale”.
Acesta este motivul pentru care traducerea: Scripturile creştine 2013 în Evanghelia după Matei, conţine numele Iehova de 18 ori, la fel ca versiunile în română: Traducerea lumii noi (anul: 2000, 2006); Noul Testament Traducerea Fidelă, prima (2007) şi a doua ediţie (2008).
Începînd cel tîrziu din secolul al XIV-lea, s-au realizat numeroase traduceri în ebraică ale Scripturilor creştine (Noul Testament). Ce au făcut traducătorii acolo unde au întîlnit citate din Scripturile ebarice (Vechiul Testament) în care apare numele lui Dumnezeu? În multe cazuri ei au restabilit în text numele lui Dumnezeu.
Există evanghelia după Matei în ebraică, realizată iniţial de F. Delitzsch în secolul al XIX-lea, care are de 18 ori tetragrama, cât şi alte 27 de lucrări în ebraică cu siglele de la J1 la J27, redate în introducerea de la Scripturile Creştine 2013, ce redau tetragrama.
Să mergem în continuare la următoarea problemnă:

II. Adăugiri de fraze:
În continuare voi prezenta 5 astfel de adăugiri de fraze, care schimbă sensul unor texte sau adaugă anumite erezii:
  1. Matei 5:44:
Traducerea Cornilescu: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc”
Scripturile Creştine 2013: Dar Eu vă zic: Iubiţi pe duşmanii voştri, şi rugaţi-vă pentru cei persecutându-vă”.
Fraza „binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc”, nu apare în unele manuscrise, ea în realitate este luată din alte două texte, din Luca 6:27,28, şi adăugată în predica de pe Munte descrisă de Matei.
Mulţi copiatori de-a lungul timpurilor au introdus cuvinte în plus pentru a influenţa înţelesul textului în conformitate cu propria lor interpretare. Apoi, dacă copiatorii au observat că vreun evanghelist prezintă acelaşi eveniment sau predică prin cuvinte mai puţine decât altul, ei au adăugat în textul mai scurt, cuvintele care sunt redate în textul mai lung. Exemplu: La rugăciunea Tatăl Nostru, redată de Luca în c.11:1-4, copiatorii au adăugat mai târziu cuvintele pe care aceeaşi rugăciune le are în plus în redarea lui Matei în c.6:9-13.

  1. Matei 6:13:
Traducerea Cornilescu: „şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Scripturile Creştine 2013: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”
Ultima frază este o adăugire, cele mai importante mss nu conţin ultima frază, aceasta fiind un adaos introdus de copiişti mai târziu.

  1. Matei 23:14:
Traducerea Cornilescu: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi mîncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osîndă.”
Scripturile Creştine 2013: --
Tot acest verset este o interpolare în naraţiunea biblică. Noua Traducere românească la n.s. explică: Cele mai importante mss nu conţin acest verset”.

  1. Matei 27:52,53:
Traducerea Cornilescu: „mormintele s’au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor cari muriseră, au înviat.
Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfînta cetate, şi s’au arătat multora.”
Scripturile Creştine 2013: --
În Manuscrisul Sinaitic nu apare: mormintele s-au deschis”, şi nici: „au intrat”.
În manuscrisele existente care nu sunt timpurii, fiind vorba de manuscrise din sec IV d.C. şi de după sec. IV d.C. acest pasaj apare, cât şi în scrierile unora din sec. II d.C., ceea ce denotă că foarte devreme această interpolare s-a strecurat în textul sacru. De unde ştim că Matei 27:52,53 este o interpolare?
Textul ridică multe probleme, ca de pildă: care sfinţi au înviat? Cum i-au recunoscut oamenii că sunt sfinţi? De cei ceilalţi evanghelişti sau scriitori ai Bibliei nu pomenesc episodul? De asemenea, nici Pavel sau alţii, nu-l includ în argumentarea lor în ce priveşte: învierea lui Isus şi învierea morţilor? De ce Josepus Flavius istoricul evreu nu pomeneşte de o înviere a sfinţilor din Scripturile ebraice? Cum, ar fi neglijat apostolul Petru să menționeze în discursul său la doar cincizeci de zile după învierea lui Isus, această dovadă a învierii în faţa celor prezenţi la Penticostă? Ce au făcut „sfinţii înviaţi” din ziua morţi până la o zi după înviere, de nu s-au arătat decât: după învierea Lui”?!?
Ideea din acest pasaj apare în „evanghelile apocrife”, astfel, acest pasaj este luat probabil din ev. apocrife şi interpolat după unii la începutul sec. II d.C. în Evanghelia după Matei. Dumnezeu prin apostolul Pavel avertizează: „nici să nu ia aminte la mituri şi la genealogii fără sfârşit, ca unele care duc mai degrabă la neînţelegeri decât la lucrarea lui Dumnezeu care este în credinţă.” – 1Timotei 1:14 GBV 2001.
De fapt, conform adevărului, sfinţii din Scripturile ebraice nu au putut învia atunci, ei vor învia la sfârşitul mileniului la partea de moştenire (Apocalipsa 20:5; Daniel 12:13), ei aşteaptă „să dobîndească o înviere mai bună”, decât o înviere pentru o viaţă trecătoare (Evrei 11:35-39).
Acest pasaj din Matei 27:52, 53, este o interpolare timpurie, căci în toate timpurile au fost oameni care „şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor abate spre basme” (2Timotei 4:4).

  1. Matei 28:19,20:
Traducerea Cornilescu: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.”
Scripturile Creştine 2013: „Ducându-vă deci, discipolizaţi toate naţiunile; învăţându-i să respecte toate câte v-am poruncit. Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii.”
În cele mai bune manuscrise nu apare „amin” de la sfârşit. Apoi cuvântul: „şi” nu apare în textul grecesc, fiind adăugat de Cornilescu!!! Scopul? Ca să adauge învăţătura, pe când Domnul s-a referit tocmai la a face ucenici (discipoli) „învăţându-i”, nu cum redă Cornilescu: Şi învăţaţi-i” pe ucenici!?!
De unde ştim că fraza: „botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”, este o interpolare?
Conybeare un erudit în critica textuală, declară: „In cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat ca nici un singur manuscris sau o versiune mai antica n-a păstrat pentru noi o citare intacta. Dar asta nu e o surpriza pentru noi, aşa cum Dr. C.R.Gregory, unul din cei mai mari critici textuali, ne aduce aminte ca manuscrisele Greceşti ale textului Nou Testamental deseori au fost alterate de scribi, care au adăugat citări care erau familiare pentru ei, şi despre care credeau ca sunt adevărate citări.<SPAN style="FONT-FAMILY: Times New Roman; mso-fareast-font-family: Times New Roman; mso-ansi-language: EN-US; mso-fareast-language: EN-US; mso-bidi-language: AR-SA">

Dr. CR Grigore, care se ocupă cu critica textuală ne aminteşte: „manuscrisele greceşti din textul Noului Testament au fost modificate de multe ori de scribi, care au pus în ele lecturi care le au fost familiare...” (Canon şi Textul NT 1907, pg.). 424.
Să examinăm în continuare cele patru surse de restabilire a originalului:
1) Textul ebraic păstrat în versiunile ebraice.
Un Manuscris în ebraică, din secolul XIV (1380) ce conţine Evanghelia după Matei pe nume: Shem–Tob, redă diferit Matei 28:19. Acest manuscris a fost confiscat de Biserica Catolică de la evrei, şi se presupune a fi o copie după un manuscris din primele patru secole.  Profesorul George Howard[1], care a făcut cercetări ample cu privire la această chestiune, sugerează că „Textul ebraic al lui Matei copiat de Shem - Tob datează cam din primele patru secole ale erei creştine”. (Vezi şi New Testament Studies, volumul 43, nr. 1, ianuarie 1997, paginile 58-71).
Profesorului George Howard, declară în urma cercetărilor şi studiilor sale:
„Cartea ebraică Sem-Tob a lui Matei este în cea mai mare parte textul exact al primei Evangheli acum existente. Acesta a suferit un proces de transmitere diferit decât greaca, deoarece a fost păstrat de către evrei, şi, astfel, independent de comunitatea catolică.” (George Howard, Evanghelia ebraică dupa Matei, Univ realizat de Mercer. Comunicat de presă Georgia, 1995, p.190).
În acest manuscris Shem–Tob, textul din Matei 28:19,20 este redat astfel:
În ebraică:
Matei: 28:19: לכו אתם.
Matei: 28:20: ושמרו אותם לקיים כל הדברים אשר ציויתי אתכם עד עולם.
Tradus în limba română:
Matei: 28:19: Duceţi-vă înşivă
Matei: 28:20: şi învăţaţi să continue toate lucrurile pe care eu vi le-am poruncit vouă în etern.
Deci Domnul NU a vorbit aici de vreun botez în acest text!
Astfel Matei 28:19, nu vorbeşte de vreun botez în numele trinităţii, ci porunca a fost: „Duceţi-vă înşivă şi învăţaţi să continue toate lucrurile pe care eu vi le-am poruncit vouă în etern”.[2]
În traducerea modernă „Evanghelia Ebraică după Matei” (ediţia I - 1995, iar ediţia II - 2000), versiunea aceasta biblică, e în ebraică paralel cu traducerea în engleză, şi este făcută de profesorul G. Howard, după mai multe manuscrise ebraice ale Evangheliei după Matei[3]. Pe pagina X şi XI a introducerii în Evanghelia ebraică a lui Matei, de G. Howard, prezintă cele 9 manuscrise Shem-tob folosite în studiile sale, care sunt nouă manuscrise separate ale versiunii Matei al lui Shem-tob. Cu excepţia lui Shem Tob din 1380-1385 d.H, celelalte manuscrise sunt din secolele 15-17 d.H.
O altă filieră ebraică este „Evanghelia după Evrei”, care este Evanghelia ce o foloseau ebioniții o sectă a creştinismului după spusele lui Ieronim. În Volumul VI (6) - „Texte coptice amestecate în dialectul egiptean superior”, editat cu traducerile engleze aferente de E.A. WALLIS BUDGE. Acest volum dublu de 1490 de pagini, cuprinde textele care s-au găsit în 15 manuscrise, după cum urmează: 6780, 6781, 6782, 6784, 6799, 6800, 6801, 6806 a, 7021, 7023, 7027, 7028, 7029, 7030, 7597. Din aceste manuscrise, 8 au fost scrise înainte de sfârşitul secolului X d.C., 5 în prima jumătate a secolului XI d.C., şi doua în a doua jumătate a secolului XI d.C.
Acest volum, conţine o discuţie din secolul IV d.C., la pagina 637, o dispută între patriarhul Cyrill (315-386 d.C.) din Ierusalim şi un călugăr pe nume Annarikhus ce deţinea „Evanghelia după Evrei”. Acest călugăr a citat o frază din Evanghelie, şi anume: „Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.” (Matei 28:19 cum e citat în: E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts[4], 1915, p. 637).

2) Textul grecesc:
Există câteva zeci de manuscrise în greacă şi latină care susţin această formulă de botez, însă nici un manuscris înainte de conciliul de la Niceea (325 d.C.). Toate manuscrisele provin cel mai devreme din sec. IV d.C.
Este curios, că cu toate că în muzee există manuscrise din sec. II şi III d.H şi mici fragmente din sec. I d.C.totuşi acestea nu conţin partea cu Matei 28:19. Oare de ce? Nu ştim dar se pot emite tot felul de ipoteze.
Apoi, aceste manuscrise, au în conţinutul lor: botezul în Numele lui Isus (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,13; Galateni 3:27). Orice încercare de armonizare este forţată, între a scufunda în numele unei persoane sau în numele a trei persoane!!!
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei persoane, şi au Nume distincte: Proverbe 30:4; Ap. 14.1; Ioan 16:13-15. Numele Tatălui: Iehova (Isaia 63:16); Numele Fiului: Isus (Matei 1:21); Numele Duhului Sfânt: Mângâietorul (Ioan 16:13-15).
Apoi, fraza trinitară din Matei 28:19, are o problemă de gramatică a textului. În traducerea Noul Testament şi Psalmii tipărit în 1993 de Societatea: Christliche Literatur – Verbreitung, se spune la n.s.: „Cuvântul „botezându-i” nu se acordă în gramatical cu naţiunile (în gr. Neutru), ci cu cei care au devenit ucenici (botezându-i – în gr. Masculin)...”
Prin urmare, acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a ţine seama de gen, atunci când s-a interpolat fraza trinitariană.

3) Traduceri ale Evangheliei lui Matei în alte limbi.
Conybeare mai afirmă: „In singurul Codice (versiune) în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic[5] şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute.”( F.C. Conybeare).
O altă lucrare declară: „În ceea ce priveşte MSS greacă., Nu există nici unul dincolo de-al patrulea-lea [din secolul al patrulea, există două: Vaticanus şi Sinaiticus --- AMBELE corupte.. Altele ...sunt de la 5a-lea şi] în sus, şi se pare clar, că partea siriană a Bisericii nu ştia nimic de aceste cuvinte” (Studii ale Cuvântului privind Duhul Sfânt, p. 48).

4) Citatele din scrierile scriitorilor timpurii bisericeşti.
Părintele istoriei bisericii creştine: Eusebiu sau Eusebius, episcop de Cezarea în timpul împăratului Constantin, a citat cuvintele Domnului în lucrările lui de 17 ori după cum urmează:
În greacă: ,,πορενθέντες μαθητύσατε πάντα τά έθνη έν τώ όνόματί μον, διδάsκοντες αύτούς τηρεϊν πάντα όςα ένετειλάμην ύμϊν.”
Tradus în română: „Ducându-vă discipolizaţi toate naţiunile în numele meu, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit.”  
Eusebiu sau Eusebius, episcop de Cezarea în timpul împăratului Constantin, a citat acest pasaj în lucrările lui de 17 ori. El a citat din versiunea Evangheliei după Matei, luată de Ieronim de la nazarinienii (ebioniţii), din oraşul sirian: Berea, şi apoi  păstrată în biblioteca pe are o colecţionase Pamfil la Cezareea (vezi lucrarea scrisă de Ieronim: De viris inlustribus cap. III).
Un alt părinte al bisericii, Episcopul Aphraates (Aphrahat), care a trăit în cca. 270 -345 d.H. şi a scris în siriană mai multe lucrări, el citează într-o anumită măsură asemănător cu Eusebiu, pasajul din Matei 28:19, el spune: „Şi chiar Daniel a vorbit în ce priveşte piatra care e Cristos. Pentru că el a spus: „Piatra este tăiată din munte, nu manual, şi a zărit o imagine, şi toată ţara (pământul) e umplut(ă) cu El. Acest lucru a demonstrat în prealabil cu privire la Cristos, că tot pământul va trebui umplut cu El. Într-adevăr! de credinţa lui Cristos sunt toate marginile pământului umplute, precum a spus David: de-sunetul Evangheliei lui Cristos a pătruns în tot pământul. Şi din nou, El le-a zis, când ia trimis pe Apostoli: „Duceţi-vă (Înaintaţi), faceţi discipoli din toate naţiunile şi ele vor crede pe mine.” [6]
Chiar dacă citarea Episcopului Aphraates, este parţială, ea nu pomeneşte despre botezul în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Concluzie despre Matei 28:19:
Textul din Matei 28:19,20, redat corect ar fi:
V.19: „Ducându-vă, discipolizaţi toate naţiunile,
V.20: învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit. Şi Iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii”.
Este şi logic că nu putem face ucenici sau discipoli prin botez, aşa cum spune textul falsificat: Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit”. Nimeni nu poate face ucenici „botezându-i”, ca apoi să-i învăţăm „să păzească tot ce v’am poruncit” !!!
Ucenicii sau discipolii se fac prin învăţătură, şi doar după aceea aceştia sunt botezaţi. Conform Scripturii, deci devii ucenic prin învăţătură căci este scris despre Domnul, că: „Isus face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan” (Ioan 4:1). Este interesant că Scriptura nu spune: „ face ucenici prin botez”? Nu prima dată Domnul Isus făcea ucenici prin învăţătură şi apoi după ce deveneau ucenici, după ce Îl urmau, îi boteza!
Ucenicizarea se face prin învăţarea adevărurilor începătoare ale lui Cristos, a doctrinelor elementare a adevărului (Evrei 6:1,2), a poruncilor Domnului (Matei 28:20), şi apoi prin împlinirea lor în viaţă, din dragoste şi prin credinţă (Luca 6:40; Galateni 5:6). Aşa îţi vei arăta dragostea faţă de Mântuitorul Isus (Ioan 14:15,21-24; 15:10-14; 1Ioan 5:3).
Atunci înţelegem ce a vrut să spună Domnul în Matei 28:19, ca apostolii să meargă să facă discipoli (ucenici) din oamenii tuturor naţiunilor, şi să îi înveţe pe aceştia tot ceea ce El, le-a poruncit lor. Apoi după ce ei păzesc poruncile şi astfel au devenit discipoli ai lui Isus, oameni care Îl urmează, urmau să fie botezaţi.
Astfel ei devenind discipoli ai Lui prin învăţătura Domnului pe care o urmau, trebuia ca şi ei, la rândul lor, să facă discipoli. De ce? Pentru că una dintre poruncile Domnului pe care ei au învăţat-o este: Ducându-vă, discipolizaţi toate naţiunile”. Cum puteau ei s-o împlinească? Învăţându-i şi ei pe alţii, tot ceea ce Domnului Isus a poruncit! Şi astfel fiecare nou discipol, urma să facă alţi discipoli prin învăţătură, ascultând de porunca Domnului de a merge şi a face discipoli (ucenici).
Acesta este sensul adevărat al textului din Matei 28:19. Poruncile Lui din Evanghelii, sunt doar câteva şi au legătură cu fundamentele vieţii de creştin, nu sunt lucruri neimportante care putem să le învăţăm după botez, ci tocmai aceste porunci trebuie predate omului înainte de botez spre a deveni discipol!
Dumnezeu a poruncit ca încă în prima parte a Bibliei, în legea lui Moise, să se consemneze următorul avertisment:  Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu şi să nu scădeţi din el, ca să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc...Luaţi seama să faceţi orice lucru pe care vi-l poruncesc; să nu adăugaţi la el şi să nu scădeţi din el” (Deut. 4:2; 12:32 GBV). El ştia că tendinţa omului este să scoată sau să adauge la Cuvânt, fie falsificând Cuvântul scris, fie nerespectându-l în întregime.
Acelaşi avertisment s-a dat şi în Proverbe 30:6, şi în Apocalipsa 22:18,19.
Şi întradevăr unii copiatori de-a lungul timpurilor au introdus cuvinte în plus, pentru a influenţa înţelesul textului în conformitate cu propria lor interpretare (vezi de pildă: 1Ioan 3:13b; Efeseni 5:30b).
Adunarea lui Dumnezeu are datoria şi repsonsabilitatea, să apere Cuvântul inspirat, să-l păstreze nealterat şi să demaşte şi să scoată cuvintele strecurate pe furiş, acele erezii nimicitoare care Îl tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat (2Petru 2:1).


 [1] George Howard este profesor emerit șef de Religie la Universitatea din Georgia. He does research in the areas of New Testament and Intertestamental Judaism.A făcut cercetări în domeniile Noului Testament şi Intertestamental iudaic. His Ph.D. Studiile de doctor was completed at Hebrew Union College/Jewish Institute of Religion (1964)au fost finalizate la Colegiul Uniunii Ebraica / evreieşti Institutul de Religie (1964). He also studied at Vanderbuilt and the Hebrew University of Jerusalem.El a studiat de asemenea la Vanderbuilt şi Universitatea Ebraica din Ierusalim. He was editor of The Bulletin of the International Organization for Septuagint and Cognate Studies (1973-79).He served on the editorial board of the Journal of Biblical Literature (1979-1984), and was past-president of the Society of Biblical Literature, Southeast (1980-81).
[2] În ce priveşte textul din Matei 28:19, în manuscrisul Shem-Tob, vezi:
[5] Din secolul 4 "The Agnes/Bensley Syriac".
[6]               http://www.piney.com/FathAphrahatDemon.html

luni, 24 martie 2014

Biblia in limba rromani

Biblia in limba rromani


La http://www.biblephone. net este disponibila Biblia si in limba rromani. Editia furnizata se numeste E Lashi Viasta, in traducerea lui Ruth Modrow:


1. Biblia in limba rromani pentru telefonul mobil:
http://www.biblepho ne.net/article. php?id=48
2. Bibla in limba rromani accesata online:
http://www.biblepho ne.net/article. php?id=207
3. Biblia in limba rromani pentru Ipod sau MP4 player:
http://www.biblepho ne.net/article. php?id=332
4. Biblia in limba rromani pentru calculator:
http://www.biblepho ne.net/article. php?id=249


Ca document PDF, DOC, TXT, descarcă de pe:


http://www.scribd.com/doc/214230467/Noul-Testament-in-limba-rromani





miercuri, 25 septembrie 2013

Scripturile Creştine

Scripturile Creştine

O nouă traducere a scrierilor noului legământ: Scripturile Creştine, realizată la Arad în anul 2013.

O puteţi primi prin e-mail în format electronic, scriindu-mi la adresa: caleacrestina@gmail.com

Sau o puteţi descărca de la linkurile:

http://www.scribd.com/doc/173017731/Scripturile-Crestine

https://www.facebook.com/download/171355136386693/SC_2013.doc



Modulul de TheWord cu Scripturile Creştine, 

poate fi descărcat de la linkul:
http://www.mediafire.com/download/qr8owcuvmk4ycqu/Scripturile_Crestine_Arad_2013_theword.ntx

Iar programul Theword:

http://www.theword.net/


În continuare voi reda Introducerea acestei traduceri:


Introducere:

Pentru traducerea "Scripturile Creştine" s-a folosit: textul grecesc al lui Westcott şi Hort, după următoarele manuscrise: Codex Sinaiticus din sec. IV d.H. care conţine toate cărţile Scripturilor creştine; Codex Alexandrinus din sec. V d.H. care conţine toate cărţile Scripturilor creştine; Codex Vaticanus 1209 din sec. IV d.H din care lipsesc cărţile: Evrei, după 9:14; 2Timoteos; Titos şi o parte din Apokalypsis; Codex Vaticanus 1160 din sec. XI d.H. De asemenea ei au mai folosit şi unele manuscrise (parţiale), relativ mai târzii: Codex Ephraemi rescriptus din sec. V d.H.; Codex Bezae din sec. V. d.H.; Codex Basiliensis; Codex Borelianus; Chaster Beatty I (P45), care conţine fragmente din Matei, Marcu, Luca, Ioan şi Faptele apostolilor; Chaster Beatty II (P46), care conţine 9 din epistolele lui Pavel; Chaster Beatty III (P47) care cuprinde Ap. 9:10-17:2.
Între 1956-1961 au fost publicate la Geneva (Elveţia) papirusurile: Bodmer II (P66), datând pe la anul 200 d.H. şi conţinând cea mai mare parte din Ev. Lui Ioan. Bodmer 7,8 (P72), datând din sec. III-IV d.H. şi conţinând Iuda, 1Petru, 2Petru. Bodmer 14,15 (P75), datând din sec. III d.H. şi conţinând cea mai mare parte din Ev. Luca şi Ioan.

Pentru traducere s-a mai consultat: Novum Testamentum Graece, Nestle-Aland, ediţia 27; Robinson-Pierpont Majority Text (1995); Interliniarele: grec-englez: The Kingdom Interlinear Translation of the Greek Scriptures; şi Emphatic Diaglott; Interlinearele grec-român: Evanghelia după Matei şi Epistola către Romani (editate de Editura Agape); Evanghelia după Matei în ebraică Shem Tob's, tradusă în engleză de George Howard, şi următoarele traduceri în limba română: Noul Testament Traducerea Fidelă, Arad (ediţia II şi a VII); Noul Testament şi Psalmii tipărit în 1993 de Societatea: Christliche Literatur – Verbreitung; Biblia editată de Gute Botschaft Verlag (GBV) în 1990, cât şi versiunea din 2001; Noua Traducere românească 2007, Sfânta Scriptură de la 1874. Cât şi un număr de traduceri ebraice ale Scripturilor creştine în ce priveşte restbilirea Numelui divin acolo unde el apărea în original, traduceri pe care le menţionez la subititlul: Explicaţii referitoare la Numele Zeului.


Explicaţii privire la termenii: „Scripturile ebraice”
şi „Scripturile creştine”
În multe traduceri ale Bibliei, găsim această împărţire: „Vechiul Testament” şi „Noul Testament”, sunt aceste nume potrivite?
Se ştie că denumirea: „Vechiul Testament”, este datorită expresiei folosite de Vulgata latină.
Unii aduc şi argumentul din 2Corinteni 3:14, unde conform cu Biblia Cornilescu se spune: Dar ei au rămas greoi la minte: căci pînă în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămîne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Hristos”. Tot la fel apare şi verisunile ortodoxe. Dar traducerea corectă este: vechiului legământ”. Este însă demn de remarcat că termenul diathékes din 2Corinteni 3:14, înseamnă „legământ” şi îşi păstrează această semnificaţie şi în celelalte 32 de ocurenţe din textul grecesc. În ce priveşte semnificaţia cuvântului latin testamentum (la genitiv testamenti), Edwin Hatch spune în lucrarea sa Essays in Biblical Greek (Eseuri în greaca biblică), Oxford, 1889, p. 48, că, „din ignoranţă faţă de filologia latinei vulgare târzii, se credea odinioară că termenul «testamentum», prin care este tradus cuvântul [diathéke] în primele versiuni latineşti, precum şi în Vulgata, însemna «testament», când, de fapt, el însemna şi, dacă nu chiar exclusiv, «legământ»”.
În mod asemănător, în lucrarea A Bible Commentary for English Readers by Various Writers (Un comentariu biblic făcut de diverşi scriitori pentru cititorii englezi), publicată de Charles Ellicott, New York, vol. VIII, p. 309, W. F. Moulton scria că „în vechile traduceri latine ale Scripturilor, testamentum a devenit corespondentul obişnuit al cuvântului [diathéke]. Cum însă această traducere se găseşte deseori în contexte în care este imposibilă folosirea sensului de testament (de exemplu în Ps. lxxxiii, 5, unde nimeni nu-şi va imagina că psalmistul a vrut să spună că duşmanii lui Dumnezeu «au făcut un testament împotriva lui»), este clar că termenul latin testamentum era folosit într-un sens mai larg, pentru a corespunde gamei largi de sensuri pe care le are cuvântul grecesc”.
Avându-se în vedere cele de mai sus, denumirea „Vechiul Testament” care apare la 2 Corinteni 3:14, în versiunea Cornilescu este greşită.
Aici apostolul Pavel nu se referă la Scripturile ebraice în ansamblu, ci aici, apostolul vorbeşte aici despre vechiul legământ al Legii, consemnat de Moise în Pentateuh (primele cinci cărţi), care constituie numai o parte a Scripturilor ebraice. Din acest motiv, el spune în versetul următor: „când  Moise este citit”.
Prin urmare, nu există niciun motiv întemeiat ca prima parte a Bibliei să o numim: „Vechiul Testament”, iar partea a doua:  „Noul Testament”! 
Ar fi potrivit să numim prima parte a Bibliei: „Scripturile ebraice”, deoarece a fost scrisă în principal în ebraică (mici fragmente în arameică: Ezra 4:8-6:18; 7:12-26; Daniel 2:4b-7:28; Ieremia 10:11), şi conţine în mare parte istoria lui Israel şi relaţia lui Dumnezeu cu această naţiune!
Iar, scrierile noului legământ, pot fi numite simplu: „Scripturile creştine”.
Folosim expresia: „Scripturi”, pentru că Însuşi Isus Cristos s-a referit la colecţia de scrierilor sfinte ca fiind: „Scripturi” (Matei 21:42; Marcu 14:49; Ioan 5:39). Apostolul Pavel prin inspiraţie divină, le-a numit „Scripturi Sfinte”, „Scripturilor” şi „Sfintele Scripturi” (Romani 1:2; 15:4; 2 Timotei 3:15).

 

Explicaţii referitoare la cuvântul: „Zeu”

Am folosit în loc de expresia: „Dumnezeu” o traducere incorectă a cuvântului grecesc: Theos, expresia: Zeu. Această formă, este o traducere mai exactă decât cuvântul „Dumnezeu”; care este un cuvânt compus din: Domnus (= Domn, din latina populară, înlocuit apoi cu Dominus = Domn, din latina literară); şi din Deus = Zeu, (în latină).
În limba greacă, în întreaga Biblie, Theos = Zeu; şi este folosit atât pentru a-l desemna (înţelege) pe Zeul-Tată, Creator şi Adevărat, cât şi pe zeii (idolii) popoarelor păgâne (politeiste). Cuvântul grecesc Theos este traducerea cuvântului ebraic El (la plural: Elohim), şi care, la fel, era folosit atât pentru Zeul-Tată Creator şi Adevărat (vezi Geneza 1.1), cât şi pentru zeii popoarelor păgâne.
            Astfel, Theos era folosit şi pentru Theos Pantokrator (Zeul Atotputernic), cât şi pentru theos Apllos (zeul Apollos). La fel şi în ebraică, El (la plural Elohim) era folosit şi pentru El Sabaot (Zeul Armatelor), cât şi pentru Baal (zeul Baal). Vezi Geneza 1:1 (Dumnezeu = Elohim), şi 1Regi 18:27 (dumnezeu, adică Baal = Elohim).
            Dar în toate limbile, pentru cuvântul Zeu, se foloseşte un cuvânt simplu, acesta fiind folosit şi pentru a-i desemna pe zeii păgâni (Ex. Genza 35:2,4; Iosua 24:15,16,23; 1Samuel 7:3,4; Exod 15:11; 20:3; Deut. 5:7; 18.20; 2Regi 18:33; 19:12; 2Cronici 32:13-17; Isaia 36:18-20; 37:12; Psalmi 95:3; 96:4; Ieremia 10:5; 16:20; Fapte 17:18; Ap. 22:5).
            Astfel, echivalentul lui Theos (şi al lui El), în latină, este: Deus; în franceză, este: Dieu; în spaniolă, este: Dios; în germană, este: Got; în engleză, este: God; în slavonă (şi în limbile derivate din aceasta), este: Bog; etc. Toate aceste denumiri se aplică atât la Zeul-Tată, cât şi la vreun zeu (idol) păgân. De aceea, în traducere, acolo unde este vorba de Zeul Creator Cel Adevărat, am scris Zeu (sau Zeul, cu Z mare); iar unde este vorba de un zeu (idol) păgân, am scris zeu (sau: zei, cu z mic). De asemenea, se elimină şi nonsenul şi ambiguitatea expresiei: „Domnul Dumnezeu”, prin care de fapt, noi zicem: „Domnul Domnul Zeu”, făcând o repetiţie fără rost (tautologie). De altfel, numai în limba română, pentru cuvântul Dumnezeu se folosesc două cuvinte: Domnul şi Zeu; prin contopirea (alipirea) celor două cuvinte latine: Domnus şi Deus.

Explicaţii referitoare la Numele Zeului

Numele cu care Zeul Adevărat s-a prezentat evreilor, este: Iehova, care apare de aproape 7000 de ori în Scripturile ebraice.
Cel mai edificator pasaj din Biblie referitor la Numele Zeului, îl găsim în convorbirea pe munte al lui Moise cu Zeul, redată în Exod 3:13-16.
Prima parte a Bibliei a fost scrisă în limba ebraică, care se scria doar cu consoane fără vocale, cititorul adăuga vocalele. Numele Zeului în „Scripturile ebraice”, apăre sub forma a patru litere ebraice: YHWH, la care cititorul evreu adaugă vocalele corespunzătoare. În limba ebraică Numele divin este scris: יהוה. Aceste patru litere, numite Tetragrama, se citesc de la dreapta la stînga în ebraică şi pot fi reprezentate în multe dintre limbile moderne sub forma literelor: YHWH. Este bine de ştiut însă că evreii au pierdut ei înşişi pronunţarea corectă a acestei perifraze notate în textul vechi doar cu consoane.
Pe parcursul timpului s-au emis tot felul de opinii în ce priveşte pronunţia Numelui divin, unii erudiţi şi teologi, optează pentru forma: „Iahve”, însă există câteva dovezi solide că pronunţia „Iehova” este mai corectă ca Iahve sau ca altele.
          Voi prezenta în continuare câteva argumente în acest sens:
Un cercetător francez pe nume: Gerard Gertoux susţine forma: „Iehova”, aducând următoarele probe solide descrise în în cartea: Numele divin Y.eH.oW.aH care se pronunţă aşa cum se scrie I_Eh_oU_Ah: „Flavius Josephus, care a înţeles preoţia din acest timp foarte bine, a spus clar că în momentul când romanii au atacat templul iudeii chemau numele inspirator de teama al lui Dumnezeu. (The Jews War V:438) El a scris că nu are dreptul să dezvăluie acest nume cititorului său (Jewish Antiquities II:275), totuşi el a oferit detalii importante referitoare la pronunţia pe care dorea să o ascundă. În lucrarea sa The Jewish War V:235 el spune: <<Marele preot avea capul acoperit cu o tiara de in subţire cu o bordură violet şi înconjurat de o coroană de aur pe care erau inscripţionate literele sfinte; acestea sunt patru vocale>> Această descriere este excelentă; ea completează pe cea din Exod 28:36-39.
Acum este evident că 'literele sfinte' se referă la Tetragrama scrisă în paleo-ebraică, nu în greacă. Ba mai mult, în ebraică aceste consoane Y, W, H, servesc în realitate drept vocale; de fapt ele sunt aşa numitul sistem (matres lectionis). Scrierile de la Qumran arată ca în secolul întâi Y folosit ca vocală servea sa indice doar I şi E, W servea doar pentru sunetul O şi U, iar un H final servea pentru sunetul A. Aceste echivalente se pot verifica în mii de cuvinte. Litera H se folosea ca vocală numai la sfârşitul cuvintelor, niciodată în interiorul lor. Deci citirea numelui YHWH ca patru vocale ar fi IHUA, adică IEUA, pentru că între două vocale H se pronunţă cu o nuanţă de E.”
Astfel autorul acestei cărţi: Gerard Gertoux, susţine în cartea sa, că numele divin: YHWH, se pronunţă aşa cum se scrie: I_Eh_oU_Ah, pe baza faptului că consoanele YHWH pot servi ca vocale, iar Josephus Flavius confirmă această citire ca vocale. Atunci tetragrama sar citi: IEUA sau I_Eh_oU_Ah. Căci aceste patru litere serveau ca vocale, care corespund cu I, E, O, A în greacă, pentru că în această limbă nu există o vocală anume pentru sunetul OU (litera U în greacă se pronunţă ca şi litera Ü în franceză). Astfel, transliterarea IEOUA în greacă ar fi mai exactă şi ar reflecta mai bine sunetul OU al numelui ebraic I-e-ou-a, care devine în latină Iehova sau Ihehova, pentru că litera H nu se aude şi vocala U serveşte de asemenea ca şi consoană (V).
Iar din latină: Iehova sau Ihehova, în română ar fi tot: „Iehova”!
Este interesant de observat că Iuda Halevi, un alt savant iudeu, a prezentat aproape aceleaşi argumente în cartea sa „The Kuzari” publicată cu câţiva ani înainte, în 1140. El a scris că diferenţa principală între Zeul lui Avraam şi Zeul lui Aristotel era tetragrama. El a dovedit de asemenea că acest nume era numele personal al Zeului şi că tradus înseamnă „El va fi cu voi”. Pentru a arăta încă odată că ceea ce era important era semnificaţia, şi nu pronunţia acestui nume, el a citat Exod 5:2 unde Faraon a cerut să cunoască Numele: nu pronunţia pe care a folosit-o şi el, ci autoritatea acestui Nume. El a arătat că literele tetragramei au proprietatea remarcabilă de a fi matres lectionis, ceea ce înseamnă vocalele asociate cu alte consoane, similar cu modul în care spiritul este asociat cu corpul şi-l face viu. (Kuzari IV:1-16) Iuda Halevi specifică în lucrarea sa că yod (Y) serveşte ca vocala I, waw (W) serveşte ca O şi că he (H) şi aleph (') servesc ca şi A. Conform acestor indicaţii rudimentare, numele YHWH s-ar putea citi I-H-O-A "conform literelor sale " (H nu este folosit niciodată ca vocală în interiorul cuvintelor; în acel caz de excepţie se alege litera aleph.).
Pe lângă acest argument, Gerard Gertoux, mai aduce argumente de ordin istoric, adică diferite inscripţii unde numele divin inscripţionat se apropie de forma „Iehova”. De pildă, forma „Yehoua[w]”; formă găsită în Egipt pe o inscripţie scrisă cu heroglife datând din timpul lui Amenophis III (1391 –1353 î.C.), cu doar aproximativ 100 de ani după ce Zeul şi-a prezentat Numele lui Moise, iar Moise a folosit numele divin în faţa Faraonului din Egipt (comp. cu Exod 5:2; 7:5).
De fapt, forma: „Iehova”, este forma cea mai intrată în uz în limba română şi cea mai folosită în traducerile din limba română.
Apărea tetragrama în scrierea originală a Scripturilor creştine?
În Scripturile ebraice, tetragrama (care înseamnă: „patru litere”), adică numele de YHWH (Iehova), apare de aproape 7000 de ori, net superior titlurilor ca de pildă: El, Eloah, Elohim (Zeu) de 2570 de ori sau Adonai (Stăpân sau Domn) de aproximativ 300 de ori.
Dar se ridică următoarea întrebare: Apărea tetragrama în scrierea originală a Scripturilor creştine?
În timp ce în Scripturile ebraice, numele divin apărea foarte des, de aproape 7000 de ori, adică de aproape 3 ori mai mult ca expresia: „Zeu”. În manuscrisele greceşti descoperite în prezent ale Scripturilor creştine, el nu apare decât sub formă prescurtată de: „Iah”, care apare în expresie: „hallelouia” care este o transliterare a ebraicului „haleluyah” (Apocalipsa 19:1,3,4,6), care înseamnă: „Lăudaţi-l pe Yah”.
Deci se ridică întrebarea: A fost Numele lui Dumnezeu înlocuit în manuscrise de către scribii care le-au copiat?
Satan, vrăşmaşul lui Iehova se opune Numelui Zeului, el vrea să schimbe legea (Daniel 7:25), el este cel care a introdus zizania (sămânţa rea) în grâu (Matei 13:25), el răstălmăceşte Cuvântul divin (Matei 4.1-10), el pune la îndoială cuvântul Zeului (Geneza 3:5). El urăşte numele divin (comp. cu Ap. 13:6).
În primă fază atacul lui a vizat ca evreii să nu-l mai folosească, folosindu-se de mândrie, de o smerenie falsă, el le-a indus ideea că Numele este prea sfânt pentru a fi pronunţat. Astfel după exilul babiolonian şi înainte de a veni Domnul pe pământ, printre evrei a apărut această superstiţie nescripturală că Numele nu trebuie rostit, şi l-au înlocuit citind tetragrama cu: Domnul.
Satan s-a folosit de o interpretare eronată a porunci a treia de a nu lua în deşert Numele (Exod 20:6), pentru a-i face ca ei să uite Numele, ceea ce ar fi fost echivalentul cu o întorcere spre un dumnezeu străin (Ps. 44:20), să nu-l folosească, să nu-i mai salveze (Ps. 91)!
Mai târziu, evreii au început să se adreseze Zeului folosind cuvântul Adonai = Stăpân, care echivalează cu latinescul Dominus = Domn; Stăpân.
Dacă ar fi rămas în Cuvânt, ei ar fi văzut că Numele: YHWH, era folosit şi în saluturi şi în viaţa cotidiană nu doar la slujbele religioase (Rut 2:4).
Apoi atacul celui rău a vizat scoaterea Numelui din slujbele religioase, marele preot pronunţânu-l doar când era în sanctuar, nu în mulţime, conform cu Talmudul - Sotah 7:6; Talmudul din Ierusalim, Yoma 40d.
Lovitura finală a celui rău a fost scoaterea Numelui divin din Scripturi.
Înlocuirea Numelui în Scripturile ebraice:
În mai multe locuri soferimii (scribi, cărturarii), au modificat textul ebraic original înlocuind: YHWH cu Adhonai (Domnul). Soferimii erau bărbaţii care au copiat Scripturile ebraice începând din zilele lui Ezra până pe timpul lui Isus s-au numit scribi, sau soferimi. Cu timpul, ei şi-au luat libertatea de a face modificări în text. De fapt, chiar Isus i-a condamnat cu putere pe aceşti aşa-zişi custozi ai legii, pentru că opreau oamenii să intre în Regatul Zeului, dând tot felul de interpretări care îi făceau pe oameni să fie făţarnici, vicleni  (Matei cap. 23).
Mai târziu, scribii care au continuat activitatea soferimilor în secolele de după Cristos au fost cunoscuţi sub numele de masoreţi. Aceştia au observat modificările făcute de soferimi şi le-au notat fie pe marginea textului ebraic, fie la sfârşitul lui. Aceste adnotări au ajuns să fie cunoscute sub numele de Masora.
Soferimii căzuseră în capcana fricii superstiţioase de a pronunţa numele „YHWH”, de aceea l-au înlocuit în mai multe locuri cu Adonái (Domnul) şi în câteva locuri cu Elohím (Dumnezeu). Masora enumeră aceste modificări.
De pildă, în Exod 4:10, 13; 5:22;  15:17;  Numeri 14:17; Iosua 7:8; Judecători 6:15;  13:8; 1Regi 3:10, 15; şi în alte locuri, ei au înlocuit tetragrama cu Adonái (Domnul)!
Această lucrare a celui rău a continuat atunci când Scripturile ebraice au fost traduse în greacă începând cu sec. III î.C.
Înlocuirea Numelui în Septuaginta:
Când Scripturile ebraice, au fost traduse de cei 70 de experţi evrei (de aceea i se zice traducerea: „Septuaginta” de la 70) pe la anul 280 î.C. din ebraică în greacă, ei nu au înlocuit tetragrama cu grecescul Kyrios = Domnul; ci ei au lăsat în continuare cuvântul YHWH şi în textul grecesc, şi chiar l-au scris cu litere ebraice şi nu cu litere greceşti.
În Septuagina din sec IV d.C. tetragrama a fost înlocuită cu Kyrios (Domnul), şi se putea crede că traducătorii Septuagintei din start au înlocuit tetragrama Kyrios (Domnul), însă s-au descoperit şi manuscrise mai vechi ale Septuagintei, după cum urmează: s-a găsit 12 fragmente de papirus descoperite în Egipt în 1939 şi publicate în 1944, şi care conţin câteva versete din diferite capitole ale Deuteronomului din Septuaginta, datând din sec. I  î.C. În aceste fragmente scrise în limba greacă, apare de 15 ori cuvântul YHWH scris cu litere evreieşti. Apoi s-au mai descoperit ale 9 fragmente de manuscrise greceşti vechi (ale Septuagintei) care conţin Numele divin sub forma YHWH.
În prima jumătate a secolului al II-lea e.n. prozelitul iudeu Aquila a făcut o nouă traducere a Scripturilor ebraice în greceşte şi el a reprezentat aici numele Zeului prin tetragama scrisă cu vechile caractere ebraice.
Tot la fel ne spune Origen în sec. III d.C., care a trăit înainte de Ieronim, în comentariul la Psalmul 2:2 din Septuaginta cea cu şase coloane (Exapla) scrisă de el şi încheiată prin 245 d.H. că: „în cele mai exacte manuscrise, NUMELE apare în caractere ebraice”. De altfel în Exapla, în coloana Septuagintei în greacă, Numele Zeului apare sub forma tetragramei „YHWH”.
Iar Ieronimus, pe la anul 300 d.C, în prologul său la cărţile lui Samuel şi ale Regilor, scrie: „Şi noi am găsit Numele lui Dumnezeu, Tetragrama, în volume greceşti sigure (ale Septuagintei) chiar în ziua de azi, exprimată în litere vechi (evreieşti).”
Dar satan, adeverarul Zeului a făcut ca Numele să fie înlocuit!!!
Căci treptat creştinismul s-a depărtat de la izvorul Cuvântului divin şi au alergat spre basme, filozofii, liderii religioşi au provenit dintre filozofi sau din şcolile de filozofie, astfel strecurarea zizaniei în grâu prezisă de Isus (Matei 13:24–30; Fapte 20:29, 30), a început să prindă contur iar Numele divin, deşi apărea în manuscrise, era utilizat din ce în ce mai puţin. În cele din urmă, mulţi cititori nici nu mai ştiau ce reprezenta tetragrama: יהוה (YHWH). Iar Ieronim relata că în timpul său „unii ignoranţi, datorită asemănării caracterelor grafice, cînd găseau [tetragrama] în cărţile greceşti erau obişnuiţi s-o citească ΠΙΠΙ [pi.i.pi.i]”.
Astfel în loc ca în copiile de mai tîrziu ale Septuagintei, numele lui Dumnezeu a fost scos şi a fost înlocuit prin cuvinte cum ar fi „Zeu“ (The·os′) şi „Domnul“ (Ky′ri·os). Ştim că aşa s-au petrecut lucrurile deoarece avem fragmente timpurii ale Septuagintei, în care era inclus numele lui Dumnezeu, şi copii de mai tîrziu ale aceloraşi pasaje ale Septuagintei, din care numele lui Dumnezeu a fost înlăturat.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Scripturile creştine. Profesorul George Howard spunea în continuare: „Cînd forma ebraică a numelui divin a fost eliminată din Septuaginta în favoarea unor substituenţi greceşti, ea a fost eliminată şi din Noul Testament atunci cînd texte din Septuaginta erau citate în acesta”.
Aşadar, în timp ce iudeii au refuzat să mai pronunţe numele Zeului, chiar dacă îl vedeau în sulurile cu legea, profeţii şi psalmii, creştinătatea care s-a abătut treptat de la adevăr, l-au scos din Scripturi, atât din Septuaginta folosită preponderant de ei, cât şi din Scripturile creştine. Dar Să vedem în continuare:
Înlocuirea Numelui în Scripturile creştine:
Pentru a înţelege lucrul acesta, să ne amintim că manuscrisele Scripturilor creştine de care dispunem în prezent nu sînt cele originale. Cărţile originale scrise de Matei, Luca şi de ceilalţi scriitori biblici au fost foarte mult folosite şi s-au uzat repede. De aceea, ele au fost copiate, iar cînd aceste copii s-au uzat şi ele, au fost recopiate şi acestea. După cum este şi firesc, întrucît copiile pentru utilizare se făceau mereu, cele vechi nu erau păstrate.
În prezent există mii de copii ale Scripturilor greceşti creştine, dar majoritatea lor au fost realizate în cursul secolului al IV-lea d.C. sau după aceea. Acest fapt ne arată că foarte devreme s-a petrecut ceva cu textul Scripturilor creştine, astfel înainte de secolul al IV-lea Numelui divin a fost scos din Scripturi!
Mulţi contestă acest lucru, ei susţin că scriitori Scripturilor creştine nu au folosit numele divin!
Însă, există dovezi solide că Numele divin a existat în Scripturile creştine originale scrise de apostolic?
Prima carte din Scripturile creştine este Evanghelia după Matei, el a scris-o în limba ebraică. Matei a inclus Numele Creatorului în Evanghelia sa. De unde ştim?
În primul rand, era de neconceput ca un discipol al lui Isus, care urma pe Cel care este Adevărul (Ioan 14:6), să fi înlocuit tetragrama din citatele din Scripturile ebraice pe care el le-a citat prin inspiraţie divină în lucrarea sa!
Pe lângă acest raţionamentul logic sunt dovezi concrete cum ar fi:
O versiune a evangheliei lui Matei în ebraică, a fost găsită într-o lucrare datată între al şaselea şi al nouălea secol (cartea lui Nestor) şi atribuită preotului Nestorius, în care nu apare Domnul (aşa cum apare în manuscrisele delb. Greacă), ci apare expresia: „Numele” (în ebr. Hashem) în loc de obişnuitul „Domnul”. Este evident că „Numele” (în ebr. Hashem) a fost găsit de evrei, ca cuvânt substitut în locul tetragramei iniţiale!
Un alt manuscris în ebraică, din secolul XIV (mai precis 1380 e.n.) ce conţine Evanghelia după Matei pe nume: Shem -Tob. Acest manuscris a fost confiscat de Biserica Catolică de la evrei, şi se presupune a fi o copie după un manuscris din primele patru secole. Shem-Tob a copiat textul ebraic al lui Matei în lucrarea sa polemică ’Éven bóchan. În acest manuscris apare Numele divin în 19 pasaje, sub forma: HY, şi se presupune a fi o prescurtare a tetragramei. Sau după alţii o abreviere a lui Hashem (Numele).
Dar care a fost sursa acestui text ebraic? Profesorul George Howard, care a făcut cercetări ample cu privire la această chestiune, sugerează că „Textul ebraic al lui Matei copiat de Shem - Tob datează cam din primele patru secole ale erei creştine”. (Vezi şi New Testament Studies, volumul 43, nr. 1, ianuarie 1997, paginile 58-71).
În alte două manuscrise ebraice: DuTillet şi Muenster din 1550 care conțin tot Evanghelia după Matei în ebraică, tetragrama este înlocuită cu un semn de trei yodhs sau puncte închise într-un semicerc.
            O altă dovadă sunt manuscrisele aramaice, în Peshitta, care este o recenzie a lui Evanghelion da-Mapharreshe, făcuta din greaca de Aphraates în jurul anului 200 d.C., unde în loc de „Domnul”, apare forma: „MarYah”, adică „Domnul Yah”, în locul unde în greacă este Kyrios.
Dar ce putem spune de celelalte cărţi ale Scripturilor creştine scrise în greacă?
Însă, ceilalţi scriitori ai acestei părţi a Bibliei au scris în limba internaţională a acelei epoci: limba greacă, pentru un public cititor cît mai larg. Aşadar, ei nu au citat din Scrierile ebraice originale ci din versiunea greacă Septuaginta. Să nu fi apărut oare numele lui Dumnezeu în aceste Scrieri greceşti?
Unele fragmente foarte vechi ale versiunii Septuaginta care exista în zilele lui Isus, au supravieţuit pînă în zilele noastre şi este demn de reţinut că în ele apare numele personal al lui Dumnezeu. The New International Dictionary of New Testament Theology, volumul 2‚ p. 512‚ spune: „Descoperirile recente de texte pun la îndoială ideea că cei care au compilat LXX [Septuaginta] ar fi tradus tetragrama YHWH prin kyrios. Cele mai vechi (fragmente de) MSS LXX de care dispunem acum conţin tetragrama scrisă cu caractere eb[raice] în textul g[re]c. Acest obicei a fost păstrat de traducătorii iudei ai V[echiului] T[estament] de mai tîrziu, pe parcursul primelor secole A.D.” Aşadar, ori de cîte ori Isus şi discipolii Săi, citeau Scripturile, fie în ebraică fie în greceşte, ei întîlneau numele divin.
Ar fi absurd ca să considerăm că ei ar fi falsificat Scripturile, citând pasaje din lege, psalmi sau profeţi în Scripturile creştine şi înlocuind: YHWH cu Domnul!?!
Astfel, profesorul George Howard, de la Universitatea din Georgia, S.U.A. făcea următorul comentariu: „Pe vremea cînd Septuaginta utilizată şi citată de Biserica nou-testamentară mai conţinea încă forma ebraică a numelui divin, fără îndoială că scriitorii nou-testamentari au inclus tetragrama în citatele lor” (Biblical Archaeology Review, martie 1978, p. 14).
De fapt unele pasaje nici nu se pot înţelege bine fără apariţia Numelui: Iehova! De pildă:
Matei 22:44 (Versiunea Cornilescu): „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale?”
Matei 22:44 (SC): Iehova a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până ce am să pun pe duşmanii Tăi un scăunel al picioarelor Tale”.
2Timotei 1:18 (Versiunea Cornilescu): Dea Domnul să capete îndurare dela Domnul „în ziua aceea“. Tu ştii foarte bine cît ajutor mi-a dat el în Efes.”
2Timotei 1:18: „Domnul să îi dea să găsească milă de la Iehova în ziua aceea. Şi cât a servit el în Efesos, tu cunoşti mai bine.”
În traducerea Scripturilor Creştine apare de 170 de ori Numele divin. Astfel, ori de câte ori este citat un pasaj din Scripturile ebraice în care apare Numele divin, iar scriitorul inspirat de Spiritul Sfânt, aplică pasajul din Scripturile ebraice la Tatăl ceresc.
S-a mai introdus în pasajele unde Numele cu siguranţă apărea în original pe baza călăuzirii divine şi pe baza diferitelor versiuni ale Scripturilor. Voi reda în continuare diferitele versiuni care au reintrodus Numele în  Scripturile creştine, având sigla de la J1 la J27:
J1      Matthew, Heb., edited by J. du Tillet, with a Lat. translation by J. Mercier, Paris, 1555.
J2      Matthew, Heb., incorporated as a separate chapter in ʼE′ven bo′chan [“Tried Stone”], by Shem-Tob ben Isaac Ibn Shaprut, 1385. Mss of 16th and 17th cent., Jewish Theological Seminary, New York.
J3      Matthew and Hebrews, Heb. and Lat., by Sebastian Münster, Basel, 1537 and 1557 respectively.
J4      Matthew, Heb., by J. Quinquarboreus, Paris, 1551.
J5      Liturgical Gospels, Heb., by F. Petri, Wittemberg, 1573.
J6    Liturgical Gospels, German, Lat., Gr. and Heb., by Johann Clajus, Leipzig, 1576.
J7     Christian Greek Scriptures in 12 languages, including Heb., by Elias Hutter, Nuremberg, 1599.
J8    Christian Greek Scriptures, Heb., by William Robertson, London, 1661.
J9       Gospels, Heb. and Lat., by Giovanni Battista Jona, Rome, 1668.
J10     The New Testament . . . in Hebrew and English, by Richard Caddick, Vol. I-III, containing Matthew—1 Corinthians, London, 1798-1805.
J11     Christian Greek Scriptures, Heb., by Thomas Fry and others, London, 1817.
J12   Christian Greek Scriptures, Heb., by William Greenfield, London, 1831.
J13     Christian Greek Scriptures, Heb., by A. McCaul, M. S. Alexander, J. C. Reichardt and S. Hoga, London, 1838.
J14     Christian Greek Scriptures, Heb., by J. C. Reichardt, London, 1846.
J15    Luke, Acts, Romans and Hebrews, Heb., by J. H. R. Biesenthal, Berlin, 1855, 1867, 1853 and 1858 respectively.
J16     Christian Greek Scriptures, Heb., by J. C. Reichardt and J. H. R. Biesenthal, London, 1866.
J17     Christian Greek Scriptures, Heb., by Franz Delitzsch, London, 1981 ed.
J18   Christian Greek Scriptures, Heb., by Isaac Salkinson and C. D. Ginsburg, London.
J19     John, Heb., by Moshe I. Ben Maeir, Denver, Colorado, 1957.
J20     A Concordance to the Greek Testament, by W. F. Moulton and A. S. Geden, fourth ed., Edinburgh, 1963.
J21     The Emphatic Diaglott (Greek-English interlinear), by Benjamin Wilson, New York, 1864, reprint by Watch Tower Bible and Tract Society, Brooklyn, 1942.
J22     Christian Greek Scriptures, Heb., by United Bible Societies, Jerusalem, 1979.
J23     Christian Greek Scriptures, Heb., by J. Bauchet, Rome, 1975.
J24     A Literal Translation of the New Testament . . . From the Text of the Vatican Manuscript, by Herman Heinfetter, London, 1863.
J25     St. Paul’s Epistle to the Romans, by W. G. Rutherford, London, 1900.
J26     Psalms and Matthew 1:1-3:6, Heb., by Anton Margaritha, Leipzig, 1533.
J27     Die heilige Schrift des neuen Testaments, by Dominik von Brentano, third ed., Vienna and Prague, 1796.
Apoi există multe texte în care se face referire la Nume prin expresia: „numele” sau „numele Zeului” cu referire la Numele: YHWH în mod sigur: Matei 6:9; Luca 11:2,49; Ioan 12:28; Fapte 15:14-17; Romani 2:24; 1Timotei 6:1; Evrei 2:12; 6:10; Iacov 5:10; Apocalipsa 3:12; 11:18; 13:6; 14:1;  15:4; 16:9. 
Conform cu Exod 3:15, Numele: Iehova este etern, neschimbător şi pentru toate generaţiile. Numele divin trebuie folosit în închinare (Fapte 2:21; 15:17), în lucrarea Zeului (Ioan 17:6,26; Evrei 2:12).
Acest Nume trebuie preamărit (Ioan 12:28), glorificat (Apocalipsa 15:4), creştinii trebuie să se teamă de Numele Lui (Apocalipsa 11:18).
El va fi invocat şi în mileniu (Ţefania 3:9; Maleahi 1:11), şi în veşnicie, (Psalmi 145:1,21; vezi şi Psalmul 45:17; 135:13; 72:17,18; 145:2,21).
          

Explicaţii referitoare la Numele de Iesus Christos

În ce priveşte Numele Fiului, traducere corectă a expresiei din greacă este: Iesous, care are ca corespondent, expresia: ebraică: Iehoşua (sau: Ieşua), însemnând: Iehova este salvare. Deoarece în alfabetul grecesc nu există litera „ş”, în locul ei s-a scris litera „s” iar diftongul „ou”, în greacă se citeşte „u”. Astfel citirea corectă a Numelui Salvatorului este: Iesus şi nu Isus sau Iisus, în care este omisă litera „e” din Ieşua precum şi din gr. Iesous.
Traducerea Numelui cu: „Isus”, redă incorect Numele Salvatorului, ceea ce nu aduce onoare Domnului şi Învăţătorului nostru.
            Christos, în greacă, însemnă: „Unsul” (Zeului), care este traducerea cuvântului ebraic: Mesiah = Uns.
Nici traducerea „Hristos”, nici „Cristos”, nu redă bine litera grecească: χ care trebuie redată cu ch (accentul pe h).

Explicaţii referitoare la adunarea lui Isus Christos
Termenul grecesc pe care traducătorii Scripturilor, îl redau prin cuvântul „biserică” (a lui Hristos), este „ekklesia”, care în antichitate, la greci, avea înţelesul de „adunare”. El este folosit în N.T. de 112 ori, având sensul de adunarea organizată a discipolilor a lui Hristos botezaţi ca adulţi.
Chiar şi atunci când termenul este aplicat prin adaptare la o întrunire dezorganizată (Fapte 19:32,41), ideea de bază rămâne aceea de adunare. De asemenea, termenul ekklesia, mai este folosit în Fapte 7:38 referindu-se la adunarea lui Israel (din vechime), precum şi în Fapte 19:39 unde se referă la adunarea de justiţie legală din oraşele-stat democratice greceşti.
Sensul „ekkleisei” lui Christos din Scripturile creştine este de: adunare organizată, ai cărei membrii îndeplinesc condiţiile prevăzute în N.T., şi anume: naşterea din nou (regenerarea spirituală). Adunarea locală (ekklesia) a lui Hristos funcţionează (există) permanent chiar dacă întrunirile organizate ale membrilor ei au loc periodic.
Termenul „ekklesia” a fost preluat din greacă, deoarece şi în ekklesia (adunarea) oraşelor-state greceşti, membralitatea era limitată la un segment (grup) de populaţie bine definit, nu toţi locuitorii zonei respective puteau participa la o ekklesia convocată şi întrunită cu regularitate (în antiteză cu alte „întruniri”) pentru treburi civice. La fel şi în ekklesia (= qahal, în ebraică) lui Israel din V.T., care era adunarea naţională a Israelului, dacă cineva dorea să participe la ea, trebuia în mod obligatoriu să aibă o descendenţă directă din evrei şi să fie circumcis, sau devină prozelit şi să fie circumcis (adică să accepte iudaismul). Tot la fel, şi adunarea lui Israel, deşi exista ca organizaţie, permanent, ea se întrunea numai periodic.
Termenul „ekklesia”, niciodată nu a necesitat să aibă sensul de convocare continuă; ci nici acum. În acest sens nu a existat nici o schimbare de condiţie, din timpul antic al legislatorului grec Perikles ( 490-429 î.H), şi până acum; nici nu cere ca membrii (în greacă: kletoi), să fie prezenţi la fiecare convocare a ei. De asemenea, termenul însuşi nu interzice primirea de noi membrii, care îndeplinesc condiţiile de membralitate.
Nici o „ekklesia” clasică (greacă), iudaică, sau creştină, cunoscută în istorie nu a fost întrunită în permanenţă. Toate „ekklesiile” se încheiau şi reîncepeau, după caz; organizaţia (instituţia) nefiind desfiinţată de o întrerupere temporară.
Termenul de „adunare” mai este folosit şi în Evrei 2:12, unde deşi se referă la un citat de V.T., el se aplică (profetic) la adunarea lui Hristos.
De asemenea, în Evrei 12:22, găsim folosit (numai aici în întreg N.T.) termenul grec „panegyris”, cu care grecii denumeau adunările generale festive, de sărbătoare a tuturor cetăţenilor din oraşele-state greceşti.
Voi analiza, în continuare, şi termenul „biserică”. Acesta provine din cuvântul vechi românesc „băsearecă”, care provine din numele „basilica”, pe care creştinii din sec IV d.H. l-au dat caselor lor de închinare construite în stilul bazilicilor romane; care erau (la romani) nişte edificii publice mari şi impunătoare, având interiorul împărţit prin şiruri de coloane, în trei sau în cinci părţi şi în care se făceau judecăţi şi unde neguţători tratau despre afacerile lor. Cuvântul „basilică” a început apoi să fie folosit în Apus cu sensul de biserică foarte mare şi de catedrală (ex. Basilica Sf. Petru din Roma).
Consider că am prezentat suficiente argumente care justifică traducerea termenului „ekklesia” din N.T. cu „adunare” şi nu cu „biserică”; ţinând seama de sensurile diferite ale înţelesurilor acestor doi termeni de la începuturile lor.
De fapt atât traducătorii ortodocşi cât şi cei le-au revizuit traducerile lor sunt inconsecvenţi pentru că în V.T. cuvântul „qahal” îl traduc cu „adunarea” (lui Israel), şi nu cu „biserica lui Israel”; cu toate că, după cum am văzut, atât „ekklesia” cât şi „qahal” sunt echivalente, însemnând: „adunare”.
Cultele neoprotestante, la început, au adoptat în limbajul lor cuvântul „adunare”, care încă mai este folosit de membrii adunărilor de prin sate.
În concluzie, în „basilica” romană putea intra oricine, precum poate face parte acum (ca membru creştin) oricine din biserică; iar în „ekklesia” greacă făceau parte numai membrii ei, precum fac parte acum din „adunarea” (lui Hristos) numai credincioşii creştini care îndeplinesc condiţiile de a fi membrii ai ei.

Explicaţii referitoare la „Regatul Zeului”
Deşi în cele mai multe traduceri ale Bibliei, cuvântul grecesc „Basileia” este tradus prin cuvântul: „Împărăţie”, totuşi traducerea mai exactă a acestui cuvânt este: „Regat”; el derivând din cuvântul „Basileus” = Rege. Cuvântul împărăţie se aplică unui stat colonial (imperiu) ţinând sub stăpânire (supunând) teritorii şi regate cucerite prin războaie, silnicie şi cotropire violente, ceea ce nu poate fi aplicat referitor la „Regatul Zeului”, care este format din cei supuşi Lui din toate naţiunile şi din toate timpurile prin voinţa lor liberă, şi nu prin constrângere, umilire şi jefuire; nici referitor la „Regatul lui Israel”. De altfel, nici imperiile cele renumite din antichitate (Asiria; Egiptul; Babilonul; Medo-Persia; Grecia), nu erau conduse de oameni având rangul (funcţia, titlul) de „împărat”, ci de „rege”, sau de „marele rege”, sau de „faraon”. De aceea, D. Cornilescu a greşit numindu-i împăraţi pe Herodes cel Mare (Mt. 2:1), nici pe Heroddes Agrippas I (Fapte 12:21), nici pe Herodes Agrippas II (Fapte 25:13); deoarece numai statul roman a devenit „imperiu”, odată cu declararea de către senatul roman, în anul 27 î.H. al lui Caius Iulius Octavianus (nepotul generalului Caius Iulius Caesar), ca primul împărat (în latină: Imperator, şi de aici: „imperiu”) al imperiului roman.
În Scripturile creştine ceilalţi amintiţi mai sus au fost numiţi „basileus”, adică „rege” (echivalent cu latinescul „rex”); însă împăraţii (imperatorul) de la Roma sunt de fiecare dată numiţi în Scripturi cu titlul de „Cezar”, care a fost aordat de senatul roman pentru prima oară lui Caius Iulius Octavianus (numit apoi cu titlul onorific de „Augustus” = Venerabilul, Onorabilul; vezi Luca 2:1).

Explicaţii privitoare la modificările făcute de scribi

Iehova a poruncit ca încă în prima parte a Bibliei, în legea lui Moise, să se consemneze avertismentul de a nu se adăuga sau scoate din Cuvântul Lui   (Deut. 4:2; 12:32)! El ştia că tendinţa omului este să scoată sau să adauge la Cuvânt, fie falsificând Cuvântul scris, fie nerespectându-l în întregime.
Acelaşi avertisment s-a dat şi în Proverbe 30:6, şi în Apocalipsa 22:18,19.
Unii copiatori de-a lungul timpurilor, fie au introdus cuvinte în plus, au scos din cuvinte sau au înlocuit cuvinte, pentru a influenţa înţelesul textului în conformitate cu propria lor interpretare.
Să dau în continuare câteva exemple:
Unii copiatori au scos cuvinte, de pildă, au scos cuvântul: „Zeul” din Iuda 4, ca să susţină doctrina trinităţii, precum că Isus este singurul „Stăpân şi Domn” !?!
Sau au adăugat cuvinte, cum ar fi fraza trinitară din Matei 28:19, care este o interpolare din sec. II d.C. sau fraza trinitară din 1Ioan 5:7, sau fraza finală din Ioan 3:13. La fel fraza finală din Efeseni 5:30, s-au întregul pasaj din Matei 27:52,53, preluate din ev. apocrife; sau cea de la sfârşitul Ev. după Luca 24:50-53, care nu coincide cu relatarea din Fapte 1.
Sau au înlocuit unele cuvinte cu altele, de pildă , au înlocuit în Ioan 1:18, un Zeu unic-născut”, aşa cum apare în cele mai vechi manuscrise cu: Fiul unic-născut”. Sau Cel care s-a arătat în carne”, cu Dumnezeu care s-a arătat în carne” (1Timotei 3:16).
Scribi fie luând, fie adăugând fraze sau cuvinte care socoteau ei, „că este spre uşurarea înţelegerii textului”, fie au introdus pasaje din cărţile apocrife care erau senzaţionale, învăţături ieşite din comun, căci la oameni le place asemenea pasaje ca Marcu 16:9-20, unde se vorbeşte de a bea otravă, sau a lua în mână şerpi.
Apoi, dacă copiatorii au observat că vreun evanghelist prezintă acelaşi eveniment prin cuvinte mai puţine decât altul, ei au adăugat în textul mai scurt, cuvintele care sunt redate în textul mai lung.
Exemplu: la rugăciunea Tatăl Nostru, redată de Luca în: 11:1-4, copiatorii au adăugat mai târziu cuvintele pe care aceeaşi rugăciune le are în plus în redarea lui Matei 6:9-13.
Sau fraza din Marcu 9:48 au inserat-o şi în v. 44,46.
Dr. CR Grigore, care se ocupă cu critica textuală ne aminteşte: „manuscrisele greceşti din textul Noului Testament au fost modificate de multe ori de scribi, care au pus în ele lecturi care le au fost familiare...” (Canon şi Textul NT 1907, pg.). 424.
Toate aceste modificări ale textului sacru, nu sunt altceva decât atacuri ale satanei care doreşte să semene învăţăturile lui (comp. Geneza 3:5, cu Matei 13:25), prin aceşti scribi care au scos, modificat sau adăugat fraze la Cuvântul scris al lui Dumnezeu.
Adunarea lui Dumnezeu are datoria şi repsonsabilitatea, să apere Cuvântul original inspirat, să-l păstreze nealterat şi să demaşte şi să repare stricăciunile făcute prin care s-au introdus erezii nimicitoare care Îl tăgăduiesc pe Stăpânul care i-a cumpărat (2Petru 2:1).

Explicaţii referitoare la nume de persoane, locuri şi localităţi
Numele persoanelor, din cuprinsul Scripturilor creştine, le-am scris în forma lor originală, exemplu: Titos, Timoteos, Demas, Silas, Barnabas, etc., cu excepţia numelor celor 12 apostoli, al autorilor Evanghelilor, al regilor şi al lui Pavel; pe care le-am lăsat în forma lor românizată, exemplu: Ioan, Marcu, Luca, Iuda, Iacob, etc. Cât şi denumirea ultimei cărţi: Apocalipsa.
De asemenea, am scris în forma originală denumirea diferitelor locuri: Tesalonike, Korintos, Efesos, Kypros, Krete, Pergamos, Adria, Iconium, Melite, Kranion, etc.

Alte explicaţii referitoare la traducere

Sunt convins că această traducere va fi una surprinzătoare pentru cititori, pentru că ei s-au obişnuit să citească traduceri în care autorii de-a lungul timpurilor s-au depărtat încetul cu încetul de la forma de exprimare şi de la înţelesul real al textului original.
Dacă în greacă, cuvintele: Theos, Kyrios, Pater, Vios, Hristos, Pneuma, Soter, Antropos, Parakletos, Basileus sunt articulate cu articol hotărât, le-am tradus: Zeul, Domnul, Tatăl, Fiul, Christosul, Spiritul, Salvatorul, Omul, Mângâietorul, Regele. Dacă însă acestea sunt, în greacă, nearticulate, le-am tradus nearticulat (sau articulat cu articolul hotărât: un), astfel: (Un) Zeu, (Un) Domn, (Un) Tată, (Un) Fiu, Christos, (Un) Spirit, (Un) Salvator, (Un) Om, (Un) Mângăietor, (Un) Rege.
           

                                                                                     Arad – 2013

Misiunea: calea creştină